Mediterranean Yoga Cruise

7 zile de pace și relaxare în arhipelagul grecesc

Bodhi Yoga îți propune o aventură de 7 zile de-a lungul coastelor Greciei insulare, în care practica yoga se va îmbina perfect cu activități relaxante și excursii interesante. Navigăm prin salba de insule grecești ale Mediteranei la bordul unui iaht cu 4 cabine confortabile, dotat cu vele și motor. Oprim și ne scăldăm în golfuri numai de noi știute, explorăm și facem yoga pe plaje ascunse, la răsărit și la apus, ne înfruptăm din aromata bucătărie mediteraneeană la ea acasă, în tavernele de poveste din satele pescărești de coastă, și degustăm vinuri insulare autentice.

Mediterranean Yoga Cruise este o călătorie de explorare a unor peisaje pitorești și unice în lume și, în același timp, o aventură de explorare și purificare a sinelui prin practica yoga, desculți, pe malul mării.
Oferim două rute fabuloase, dinspre Atena spre Napflion și vom explora insule precum Idra, Aegina și Poros.

Cum decurge o zi?
Am conceput programul pe zile, astfel încât să creăm un echilibru între practica yoga (care este întotdeauna opțională), excursii și timpul liber dedicat plajei și relaxării.
DIMINEAȚA — Ne trezim odată cu soarele pentru o practică de Hatha sau Vinyasa yoga pe o plajă pustie. Imaginează-ți că stai în poziția copacului (tree pose) și privești către apa azurie a Mediteranei. După yoga și înotul de dimineață, luăm micul dejun, apoi navigăm pentru 1-3 ore până la următoarea destinație, în timp ce ne bucurăm de pe punte de briza și priveliștea turcoaz a Mediteranei.
DUPĂ-AMIAZA — Acostăm la malul unei insule sau într-un golf ascuns și ne facem programul așa cum ne dorim: înotăm, facem snorkeling, ne plimbăm cu bicicletele sau explorăm natura și satele pescărești de pe coastă. Am planificat și câteva excursii interesante, dar vei avea timp suficient să alegi exact cum dorești să îți petreci timpul. Vom servi unele prânzuri la bordul vasului și altele în localuri din orașele port de pe insule.
SEARA — Vom încheia ziua într-un mod magic, cu yoga și meditație pe una dintre insule, apoi servim cina la o tavernă cu rețete autentice și tradiționale Mediteraneene.

Iahtul
Călătoria va fi la bordul unui velier de 15 metri, cu 4 dormitoare. Iahtul are capacitatea de a naviga cu vele sau cu motor, în funcție de starea vremii. La cârma velierului se va afla căpitanul nostru cu peste 20 de ani de experiență pe mare.

Profesorul de yoga

:

Rezan este profesor acreditat de Yoga Alliance (USA) si certificat in forma traditionala de Himalayan Hatha Yoga, Iyengar si Yin Yoga. Prin practica sa, Rezan doreste sa ispire si cat mai multi oameni pentru a-i incuraja sa-si afirme potentialul si sa practice ceea ce ii face fericiti.

Rezan este o prezenta calma si zambitoare, care degaja forta interioara, construita in multi ani de practica si studiu in diverse scoli din Asia.

Stilul sau de predare combina multiple discipline yoga, fiind atat un stil intuitiv, cat si profund contopit cu aspecte traditionale de yoga. Sedintele se centreaza pe respiratie, aliniere si interconexiunea dintre minte, trup si spirit, permitand studentiilor sa lucreze in propriul ritm, intr-un mediu sigur si transformational.

Ce include Mediterranean Yoga Cruise?
• 7 nopți la bordul iahtului cu vele și motor, dotat cu 5 cabine de două persoane și echipaj experimentat
• 2 mese pe zi la bordul vasului: mic dejun și prânz. Cina va fi individuală la unul dintre restaurantele de pe insulă.
• Sesiuni de yoga la răsărit și la apus
• Excursii de grup și opțiuni nenumărate de relaxare și explorare a împrejurimilor

Ce nu este inclus?
• Transportul până la Atena, Grecia.
• Transportul din Atena până în port
• Cina, care rămâne opțiunea fiecăruia de a alege din numeroasele restaurante de pe insule
• Excursiile opționale alese de tine

Cum ajungi la portul de îmbarcare?
Dacă alegi varianta unui zbor, atunci îți recomandăm să ajungi mai devreme, datorita întârzierilor pe care companiile aeriene le pot avea.
Când te vei înregistra pentru Mediteranean Yoga Cruise, vei primi mai multe informații despre transportul până la portul de îmbarcare.

Prețuri
900 euro pentru un loc într-o cabină dublă
820 euro early booking, până pe 15 August

Share
Recommended Posts

Leave a Comment